Retailul acoperă o gamă foarte mare de produse puse la vânzare de comercianți, începând cu bunuri de larg consum și până la produse de nișă, astfel că înființarea unei afaceri în acest domeniu poate fi profitabilă de la început. În prezent, demararea unui business, indiferent de sector, se bazează pe un cumul de elemente, printre care amenajarea unui spațiu comercial atrăgător din punct de vedere vizual și echipat în așa fel încât accesul clienților să fie cât mai ușor, iar experiența cât mai plăcută.
Amenajarea spațiului comercial ales trebuie să țină cont de mai multe aspecte, în așa fel încât să poată fi optimizat în mod corespunzător, iar mai jos poți afla care sunt cele mai importante elemente de care să ții cont în organizarea unei asemenea afaceri moderne și atrăgătoare pentru clienți.
1. Amenajarea spațiului comercial: cele mai importante elemente de organizare
Comerțul cu amănuntul rămâne unul dintre cele mai importante sectoare de activitate din întreaga lume, o afacere în acest domeniu putând fi adaptată pentru orice comunitate. În România, magazinele alimentare reprezintă una dintre cele mai bune idei de afaceri, deoarece se poate adresa locuitorilor din mediul urban și rural, însă există și alte tipuri de businessuri care pot fi la fel de profitabile. Un aspect important care contribuie la succesul acestora este felul în care sunt amenajate, astfel încât să aibă un design modern și atrăgător pentru clienți.
Amenajarea unui spațiu comercial mic sau mare poate căpăta accente moderne dacă se ține cont de câteva aspecte esențiale, printre care:
- personalizarea în funcție de destinație;
- design;
- marketing;
- echipare.
Dacă plănuiești să lansezi o afacere în retail, toate aceste elemente pot fi integrate în așa fel încât să proiectezi un spațiu comercial modern care să țină pasul cu cele mai importante dezvoltări tehnologice, precum și cu dotări care să ușureze accesul clienților la bunurile puse la vânzare.
1.1. Idei de amenajare a unui spațiu comercial în funcție de destinație
Retailul se împarte în mai multe categorii, printre cele mai importante fiind cele din sectoarele alimentar și non-alimentar, iar amenajarea spațiului comercial trebuie să țină cont de acest aspect, atât în materie de design, cât și de dotări.
Iată de ce ar trebui să ții cont în proiectarea unui spațiu comercial în funcție de destinația sa:
- dimensiunea acestuia pentru a ști de ce echipamente ai nevoie;
- alegerea echipamentelor obligatorii, dar și a celor opționale;
- numărul maxim de clienți pe care îi poate deservi în același timp pentru a stabili amplasarea echipamentelor;
- numărul de case disponibile și așezarea acestora în cazul magazinelor de tip supermarket.
Amenajarea unui spațiu comercial mic poate fi provocatoare din acest punct de vedere, în special în cazul afacerilor de tip magazin mixt în care este disponibilă vânzarea de produse alimentare și non-alimentare. Pentru acestea există echipamente profesionale pentru supermarket adaptate tuturor dimensiunilor și care pot fi dispuse pe verticală sau orizontală pentru o optimizare eficientă a suprafețelor raioanelor. Multe dintre ele oferă o bună vizibilitate a articolelor puse la dispoziția clienților, devenind atrăgătoare din punct de vedere vizual și contribuind la designul locului.
1.2. Amenajarea spațiului comercial și designul său
Modul de prezentare a produselor într-un spațiu comercial se bazează din ce în ce mai mult pe design sau mai bine zis pe percepția clienților asupra magazinului în care intră. Dacă în cazul unor afaceri în domeniul alimentar, cum sunt fast-food-urile, pizzeriile și patiseriile, produsele sunt cele care vor atrage atenția, în cazul celor din sectorul non-alimentar, cele mai importante aspecte de urmărit sunt:
- diversitatea de produse disponibile;
- organizarea produselor pe categorii și dispunerea acestora pe raioane ușor accesibile;
- aranjarea la raft;
- accesul rapid la produsele de bază.
Unul dintre cele mai importante aspecte de care trebuie să se țină cont în amenajarea unui spațiu comercial mixt este funcționalitatea, plecând de la nevoile clienților de a cumpăra repede și ușor. De aceea, modul de organizare a bunurilor în care cele mai importante sunt așezate în apropierea caselor de marcat sau a ieșirii este unul dintre conceptele moderne utilizate în proiectarea designului magazinelor mici și mari. Acesta este însă utilizat și ca tehnică de marketing cu ajutorul căreia este respectat timpul persoanei ocupate din ziua de azi care este mereu grăbită.
1.3. Amenajarea unui spațiu comercial: marketingul
Multe idei de amenajare a spațiilor comerciale se bazează pe o combinație de concepte de marketing, acesta putând ajuta proprietarii de magazine să ofere clienților produsele căutate în momentul în care le doresc.
Printre tehnicile de marketing care pot fi utilizate în proiectarea unui spațiu comercial sunt:
- proximitatea de comunitatea căreia magazinul se adresează sau crearea sentimentului de apartenență și familiaritate;
- dotarea acestuia cu o varietate de produse din mai multe categorii fără a crea senzația de aglomerare;
- aprovizionarea cu produse din mai multe categorii de prețuri, astfel încât magazinul să fie accesibil mai multor tipuri de clienți;
- așezarea produselor la raft într-un mod atrăgător și semnalizarea promoțiilor prin etichete corespunzătoare;
- semnalizarea raioanelor prin indicatoare luminoase pentru acces rapid și pentru fluiditatea traficului în interiorul spațiului comercial;
- utilizarea unor mijloace auditive și chiar olfactive pentru a face spațiul atrăgător din punct de vedere al experienței.
Pe lângă toate acestea, dotarea spațiului comercial cu toate echipamentele necesare și cu ajutorul cărora produsele să fie cât mai accesibile contribuie la o interacțiune favorabilă și la fidelizarea clienților.
În ceea ce privește dotarea spațiilor comerciale, utilizarea unor echipamente profesionale, precum rafturile etajate pentru bunurile neperisabile și non-alimentare și camerele frigorifice cu geamuri pentru produsele care trebuie păstrate la temperaturi mici sunt câteva dintre cele mai importante elemente în amenajarea magazinelor mixte, a celor de tip carmangerie sau a unora asemănătoare.
1.4. Idei de amenajare a unui spațiu comercial: echipamente necesare
Pentru a putea funcționa, un spațiu comercial trebuie dotat cu un minim de echipamente. Atunci când amenajarea urmărește o abordare modernă, trebuie să știi că există o mulțime de soluții ergonomice care pot fi amplasate chiar și în locuri mici, înguste.
Dotările minime în amenajarea unui spațiu comercial depind de destinația acestuia. Atunci când magazinul este unul cu vânzarea mai multor tipuri de produse, printre care și unele care au nevoie să fie păstrate la rece, vitrina frigorifică orizontală este unul dintre elementele esențiale atât pentru afacerile mici, dar și pentru cele mari. Există și alternative ale acesteia, astfel că din aceeași categorie:
- poți alege un raft frigorific pentru un spațiu îngust pe care vrei să-l folosești;
- poți opta și pentru o insulă frigorifică amplasată central și în care să se regăsească produse de bază, precum brânzeturi, ouă, diverse mezeluri ambalate etc.
Atunci când spațiul permite, o idee de amenajare este utilarea acestuia cu un dulap frigorific pentru supermarket cu mai multe compartimente, astfel încât fie să poată fi expuse mai multe produse în același loc, fie să poată fi folosit atunci când gama de bunuri din aceeași categorie este una cât mai diversă.
Sunt foarte multe idei de amenajare a unui spațiu comercial din care te poți inspira în dotarea unui magazin, iar una dintre cele mai utile este separarea raioanelor și echiparea acestora cu rafturi și vitrine speciale. Astfel:
- la raionul de panificație poate fi pusă o mașină de feliat pâine în afara rafturilor special create pentru produsele din această categorie care pot fi păstrare în coșuri pentru un aspect plăcut;
- la raionul de fructe și legume pot fi montate cântare cu ajutorul cărora clienții să-și poată cântări singuri produsele;
- raionul de lactate poate fi amenajat cu vitrine sau rafturi frigorifice fără geam pentru autoservire.
Pentru produsele non-alimentare, rafturile simple care să ocupe un perete întreg sunt una dintre cele mai utile opțiuni pentru spațiile comerciale mici, fiind ergonomice. De asemenea, în zona casei, se poate opta pentru mobilier special pe care să fie așezate una sau mai multe case de marcat.
Una dintre cele mai importante caracteristici în amenajarea spațiului comercial rămâne dimensiunea acestuia care trebuie compartimentată în mod corect din punct de vedere legal, dar și vizual pentru a părea aerisită.
2. Amenajarea unui spațiu comercial în funcție de dimensiuni
Amenajarea spațiului comercial pentru un magazin modern trebuie să țină cont de mai multe aspecte, însă implementarea ideilor de proiectare ține într-o mare măsură de dimensiunile locului ales. Cum mărimea construcției poate fi stabilită doar în cazul clădirilor ridicate de la zero, probabil că te întrebi cum poți proceda atunci când trebuie să organizezi un loc gata construit și care nu este atât de mare pe cât ți-ai dori. Există soluții la care poți apela și cu ajutorul cărora îl poți optimiza.
Indiferent de mărimea acestuia, iată câteva sfaturi utile care să te ajute în găsirea ideilor potrivite pentru spații comerciale mici și mari:
- utilizarea spațiului de acces pentru prezentarea produselor, precum a celor care se află în ofertă sau care beneficiază de reduceri;
- realizarea unui traseu pe care îl vor urma clienții și care poate fi stabilit cu ajutorul unui designer de interior;
- aspectul general al spațiului care trebuie să denote ordine și curățenie.
Odată aceste aspecte stabilite se poate trece la aranjarea spațiului respectiv.
2.1. Amenajarea unui spațiu comercial mic
Sunt mai multe idei de amenajare a unui magazin mic și de transformare a acestuia într-un spațiu comercial care să pară totuși suficient de mare pentru clienți. Astfel, iată câteva trucuri la care se poate apela în acest scop:
- delimitarea clară a raioanelor cu respectarea normelor legale în vigoare;
- dotarea acestora cu echipamente adaptate unui spațiu comercial mic, astfel că vitrinele verticale sunt o soluție bună pentru raioane precum cele ale produselor non-alimentare;
- iluminatul prin crearea unor unghiuri favorabile de lumină în colțurile mai întunecate și care pentru clienți să creeze impresia de spațiu generos;
- păstrarea unui design cât mai ,,curat’’ cu pereți albi, acolo unde nu sunt puse rafturi.
Zona casei de marcat poate fi și ea folosită în amenajarea spațiului comercial mic, astfel că poate fi pus mobilier cu rafturi pe care să se regăsească doar produse esențiale. De asemenea, montarea unor case de tip self-service poate fi o soluție bună pentru un magazin modern, acestea fiind mai ergonomice și permițând un flux mai bun al clienților în spațiul disponibil.
Multe dintre aceste idei pot fi utilizate și într-un spațiu mare în care minimalismul este unul dintre cele mai moderne concepte care pot fi implementate.
2.2. Idei de amenajare a unui spațiu comercial mare
Proiectarea unui spațiu comercial mare beneficiază de mai multe idei de amenajare, fiind mult mai ofertant atât din punct de vedere al echipamentelor cu care îl poți utila, dar și al gamei de produse disponibile.
Amenajarea unui spațiu comercial mare poate presupune:
- un design atractiv al mobilierului destinat vânzării de bunuri și care să fie adaptat specificului magazinului;
- alegerea unor culori potrivite în funcție de raioanele care se vor regăsi în spațiul respectiv;
- compartimentarea raioanelor în funcție de gama de produse disponibile, respectând în același timp prevederile legale;
- crearea unor culoare separate de intrare și ieșire din magazin pentru fluidizarea traficului;
- utilizarea de echipamente self-service la raioanele în care este posibilă această variantă;
- folosirea unor echipamente de păstrare a produselor mai mari care să faciliteze accesul clienților și care să permită aranjarea bunurilor într-un mod atrăgător.
Pe lângă toate acestea, indiferent de mărimea spațiului comercial de amenajat, utilarea acestuia cu echipamente moderne de plată, precum POS-ul, panourile informative și chiar soluții informatice inovatoare care să permită clienților să realizeze anumite acțiuni singuri, te vor ajuta să le oferi acestora experiențe plăcute care îi vor face să revină.
În concluzie, amenajarea unui spațiu comercial modern se poate face în funcție de mai mulți parametri, printre care cei mai importanți sunt tipul de produse care vor fi vândute, dimensiunea, designul și chiar modul de prezentare a produselor. Toate acestea pot fi organizate utilizând diverse tehnici de marketing care să atragă clienții. Din punct de vedere practic, trebuie alese echipamente profesionale cu ajutorul cărora bunurile puse la vânzare să poată fi păstrate corespunzător, dar și expuse într-un mod cât mai plăcut clienților.
Surse foto: Freepik.com, Pexels.com